Ce?…

În nebunia mea am scris pagini de sânge rupte din cord cusute cu dor pentru o societate infectă și incultă. Aș prefera durerea a o sută de cuie bătute în palme decât durerea sufletului pe care o port continuu după mine ca un blestem. Îmi scriu nemurirea pictată în roșu în goana după galben și port alb de doliu în dor. Pentru ce? Pentru dorințele mele masochiste.

Vreau să fiu tot, dar în același timp sunt nimic, le incerc și esuez în toate, dar în acelasi timp primesc tot. Vreau o mulțime de lucruri, dar în același timp nu vreau nimic. Vreau o viață activă și plină de surprize, dar în același timp vreau să fiu lăsat în pace și liniste. Vreau, dar nu vreau. Sunt, dar am fost și nu voi fi sau cine știe? Poate voi fi, dar sigur nu. O să continui să scriu asta, sau poate mă opresc acum. O să-mi pese ce spuneți despre asta, sau poate nu. Sigur nu. Așa suntem noi, masochiști în fire, ne destrămam speranțele pe motivul ” Ce vor spune ceilalți?”. Așa suntem noi, nesiguri, oare e bine să continui asta, n-ar trebui sa încep ceva nou? Ar trebui sau poate nu. Cine stie? Voi sta pe canapea să-mi văd firul vieții cum se destramă sau poate nu.

Am scris asta pentru ca sunt nebun, sau poate nu. Poate îți dau doar impresia asta, sau poate nu.

Ăsta sunt eu, sau poate nu.

(C) Călin Onacă

Reclame